Într-o zi, un tânăr s-a oprit în centrul unui mare oraş şi a început să le spună trecătorilor că are cea mai frumoasă inimă din împrejurimi. Nu
după multă vreme, în jurul lui s-a strâns o mare mulţime de oameni şi toţi îi admirau inima care era într-adevăr perfectă. Nu vedeai pe inima
lui nici un semn, nici o fisură. Da, toţi au căzut de acord că era cea mai frumoasă inimă pe care au văzut-o vreodată. Tânărul era foarte mândru de inima lui şi nu contenea să se laude singur cu ea. Când de-odată, de mulţime s-a apropiat un bătrânel. Cu glas liniştit, el a rostit ca pentru sine:
– Şi totuşi, perfecţiunea inimii lui nu se compară cu frumuseţea inimii mele.
Oamenii din mulţimea strânsă în jurul tânărului au început să-şi întoarcă privirile spre inima bătrânelului. Pana şi tânărul a fost curios să vadă inima ce îndrăznea să se compare cu inima lui. Era o inimă puternică, ale cărei bătăi ritmate se auzeau până departe. Dar era plină de cicatrice, locuri unde bucăţi din ea fuseseră înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucăţile străine şi inima bătrânului fiind sinuoase, chiar colţuroase pe alocuri. Ba mai mult, din loc în loc lipseau bucăţi întregi din inima concurentă, răni larg deschise, încă sângerânde. “Cum poate spune că are o inimă mai frumoasă”, îşi şopteau uimiţi oamenii. Tânărul, după ce examinase atent inima bătrânelului, şi-a ridicat privirea şi i-a spus râzând:
– Cred că glumeşti, moşnege. Priveşte la inima mea – este perfectă! Pe când a ta este toată o rană, numai lacrimi şi durere.
– Da, a spus blând bătrânelul. Inima ta arată perfect, dar nu mi-aş schimba niciodată inima cu inima ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe
inima mea reprezintă o persoană careia i-am dăruit dragostea mea – rup o bucată din inima mea şi i-o dau omului de lângă mine, care adesea îmi dă în schimb o bucată din inima lui, ce se potriveşte în locul rămas gol în inima mea. Dar pentru că bucăţile nu sunt măsurate la milimetru, rămân margini colţuroase, pe care eu le preţuiesc nespus de mult deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împărtăşit-o cu cel de lângă mine.
Uneori am dăruit bucăţi din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici măcar o bucăţică din inima lor. Acestea sunt rănile deschise din inima mea, găurile negre – a-i iubi pe cei din jurul tău implică întotdeauna un oarecare risc. Şi deşi aceste răni sângerează încă şi mă dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am până şi pentru aceşti oameni; şi, cine ştie, s-ar putea ca într-o zi să se întoarcă la mine şi să-mi umple locurile goale cu bucăţi din inimile lor. Înţelegi acum, dragul meu, care este adevărata frumuseţe a inimii? – a încheiat cu glas domol şi zâmbet cald bătrânelul.
Tânărul a rămas tăcut deoparte, cu obrazul scăldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de bătrânel, a rupt o bucată din inima lui perfectă şi i-a întins-o cu mâini tremurânde. Bătrânul i-a primit bucata pe care a pus-o în inima lui. A rupt apoi o bucată din inima brăzdată de cicatrice si i-a dat-o tânărului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru că marginile erau cam colţuroase. Tânărul şi-a privit inima, care nu mai era perfectă, dar care acum era mai frumoasă ca niciodată, fiindcă în inima cândva perfectă pulsa de-acum dragoste din inima bătrânelului. Cei doi s-au îmbrăţişat, şi-au zâmbit şi au pornit împreună la drum.

Sursa