Străinătate | Cipri blog

Velăntainzdei

De-ale mele 16:40, 13 februarie 2010

Îmi place această sărbătoare la fel de mult ca helăuinul. Adică deloc. Nu-mi pasă de ideile tale moderne, pentru mine velăntainzdei nu există. Pentru că în calendarul în care mă uit eu nu se găsește niciun Sfântul Valentin. La fel cum nici helăuinul nu e de-al nostru, dar îl sărbătorim și noi…așa, de plictiseală. Adică, mai bine zis, încă un motiv să ieși în oraș cu prietenii, bla bla. De parcă aveai nevoie de motive, dar te simți tu mai bine așa. Părerea mea e că te păcălești singur.
Următorul pas va fi să treci și tu prin Ziua Recunoștinței, să mânci ca spartul un curcan cu pulpe de porc de Guatemala și aripi de rinocerb pestriț.
Nu-mi plac astea, nu-s de-ale nostre, nimic din tot ce se întâmplă în aceste minunate zile nu mă fac să mă regăsesc în ele.
Fii sinceră! Recunoaște că de fapt îți dorești din toată inima ca de velăntainzdei să primești un urs mare de pluș și o cutie de bomboane cât mai scumpe. Și, bineînțeles, un motiv serios să stai cu fetele să le povestești ce urs mare ai primit și ce bune sunt bomboanele, sau, ce dezamăgită ești că ți-a luat doar un iepuraș și râd prietenele de tine…
Fii sincer! Recunoaște că de fapt îți dorești din toată inima ca de velăntainzdei să fuți și tu ceva, sau să accepte fata poziția aia la care visezi de mult timp. Si, bineînțeles, un motiv serios să stai cu băieții să le povestești cum ai rupt tu fata și cum a stat ea în toate felurile, sau, ce dezamăgit ești că n-ai primit nimic și te-a lăsat cu…

Hai, salut! Ne-auzim de Dragobete! ;)

Alegeri în viaţă

Diverse 11:25, 14 decembrie 2009

Urmează un post în urma unui brainstorming, un răspuns la atacurile mai mult sau mai puţin politice în ceea ce priveşte rezultatul alegerilor prezidenţiale. Pentru că ne-am săturat de scandal, pentru că ne e scârbă de ce scoate la iveală alegerea unuia sau altuia.
Eu aveam şase ani şi-un pic. Era iarnă, dar nu aveam zăpadă. Tata a trebuit să meargă nu-ştiu-unde, iar la plecare mama se uita la el de parcă nu era convinsă că o să-l mai vadă. Eram prea mic să înţeleg despre ce era vorba şi termeni precum comunişti, securişti îmi făceau totul să pară foarte complicat. Era Revoluţie.
Eu, Crystal, cu un an mai mare, an care nu făcea nicio diferenţă în ce priveşte înţelegerea acestor noţiuni, mă aflam la ţară, la bunici, având ca sursă de informaţii un jalnic aparat de radio care difuza Radio Romania Actualităţi, dacă nu mă înşel prea tare. Au trecut totuşi douăzeci de ani de atunci. Aşa am aflat când a început revoluţia la Braşov. Nu prea pricepeam eu ce-i aia revoluţie, dar din tonul vocii prezentatoarei şi din faptul că se vorbea de răniţi şi de morţi, am înţeles că e ceva grav.
Abia mai târziu am înţeles. Sau am crezut că am înţeles. De ce a fost revoluţia? Aşa cum spunea cineva într-un comentariu, foarte întemeiat de altfel, noi, generaţiile din ’80 încoa’ ştim de Revoluţie din poveşti, din spusele părinţilor şi din ce am putut înţelege la vârsta aia. Nu mare lucru, vă asigur. Revoluţia a început pentru că oamenii nu mai răbdau să stea ore întregi la cozi interminabile pentru a cumpăra 3 ghiare de pui, pentru că erau sătui de salam cu soia, pentru că vroiau libertate. Libertatea de a vorbi, libertatea de a alege ce să pună copiilor pe masă, libertatea să spună bancuri politice fără teama că cei cu ochii albaştri i-ar putea turna la Secu’ şi ar putea termina ziua la o porţie zdravănă de ciomageală. Pentru libertatea de a vota. Da, nu exista această libertate înainte de Revoluţia din ‘89. Oamenii, poporul român avea de ales între Ceauşescu şi…Ceauşescu. Da, pentru a vota s-au luptat oamenii atunci şi e un drept pe care l-am obţinut în schimbul a peste 2000 de vieţi. Ce facem noi astăzi, la doar 20 de ani de când mulţi tineri şi-au dat viaţa pentru ca noi să fim liberi? Stăm acasă. Nouă nu ne pasă de ţară, nu ne pasă cine ne conduce, nu ne pasă că au murit mii de oameni pentru ca noi să putem vota liber şi pe cine vrem noi. De-asta îi felicit pe cei din Diaspora, pentru că au venit în număr atât de mare la secţiile de votare, chiar dacă au venit de la zeci sau poate sute de kilometri depărtare şi au stat multe ore la cozi în ploaie, vânt… Îi felicit, pentru că, deşi sunt la mii de kilometri de ţară, au arătat că le pasă de ceea ce se întâmplă aici.
De la faţa locului, eu, Crystal, vă pot spune că, românii care au votat în străinătate, nu au fost frustraţi că au stat şi şase ore la coadă în ploaie şi în frig să voteze, indiferent că au votat cu Băsescu, Geoană, Antonescu sau Bugs Bunny. Puţin contează! Au mers cu maşina poate sute de kilometri pentru că în toată Franţa au fost vreo cinci secţii de votare, dacă nu mă înşel. În Paris a fost una singură, la Ambasadă. Îmi pare tare rău că nu am făcut poze, v-aş fi arătat dovezi. În primul tur, eu am votat la ora 20, când, dupa mine, mai erau cel puţin 200 de persoane. Nici nu ştiu dacă au reuşit să voteze toţi. Care din voi, cei de acasă, aţi merge, de exemplu, până în Făgăraş, nu mai departe, sa votaţi? Care ar sta la coadă trei, patru ore doar să pună o ştampilă? Fără pomeni electorale şi spectacole cu Fuego sau mai ştiu eu cu cine din partea PD-L sau PSD sau UDMR? Fără autocare puse la dispoziţie să te ducă/aducă la/de la secţia de votare? A? Câţi aţi fi făcut asta? Câţi aţi fi mers şi la al doilea tur de scrutin ştiind că aţi stat 6 ore la coadă în stradă, în ploaie şi frig, la primul scrutin? Câtora dintre voi v-ar fi păsat că poate votul vostru poate face diferenţa? Am uitat că neexprimându-ne votul, nu avem de ce ne plânge, nu am făcut nimic să schimbam situaţia. Şi iată că, de data asta, diaspora a schimbat situaţia. De ce? Pentru că ne inseresează ce e acasă, pentru că România e acasă pentru noi, ăştia plecaţi. Şi dacă se întampla invers, să câştige Geoană cu ajutorul Diasporei, eram la fel de mândră că am fost la vot şi că românii au votat în număr foarte mare, chiar dacă nu l-am votat pe el. Organizarea la al doilea tur a fost fără cusur, a fost asigurat un flux continuu la cabinele de vot, totul s-a mişcat foarte repede, nimeni nu a plecat cu ştampila acasă, preşedintele secţiei de votare nu a lipsit. Nu se poate compara o secţie de votare din ţară cu una din străinătate. Care a fost prezenţa la vot în ţară? A, şi românii plecaţi nu au votat în necunoştinţă de cauză. Pot să vă spun un lucru sigur, nici Băsescu, nici Geoană nu sunt responsabili de criza economică. Asta au înţeles cei din Diaspora.
Îi felicit pe românii plecaţi, pentru că, deşi sunt la mii de kilometri de ţară, au arătat că le pasă de ceea ce se întâmplă aici. Ce le oferim noi în schimb? Ură şi dispreţ, pentru că voturile lor au avut puterea să facă diferenţa între cei doi candidaţi din turul II, pentru că l-au lăsat pe Geoană să se bucure ca un copil şi să adoarmă cu gândul că a câştigat alegerile, apoi dimineaţă i-au şoptit la ureche ‘ţeapă, prostănacule!’. Ne pare rău că au şi cei din Diaspora drept de vot, ne băgăm unghia-n gât că nu a ieşit Gioală câştigător, dar uităm că ei sunt tot români, uităm că ei sunt fraţii, părinţii, soţii, verişorii, prietenii noştri, uităm că primim bani de la ei ca să ne putem plăti facturile, să avem cu ce ne lua câte un lucru în casă, sau chiar de mâncare.
Ruşine nouă! Felicitări Diaspora!

Filme şi… filme

Diverse, Fărâme de suflet, Util 17:50, 13 decembrie 2009

De când am plecat din ţară, neavând televizor, îmi petrec timpul liber citind sau uitându-mă la filme. Astfel, în ultimele 4 luni am văzut peste 100 de filme, unele mai vechi, altele mai noi, unele mai amuzante, altele mai puţin, unele interesante, altele de-a dreptul ridicole, într-un cuvânt: îmi place să mă uit la filme. Prin muzică, filme şi cărţi evadez din realitate.
Aşadar, am făcut un fel de clasificare, poate vă ajută cand vreţi să vedeţi un film. Here we go:

Dacă aveţi chef să petreceţi seara văzând un film relaxant, lejer şi uşor digerabil (unele din aceste filme sunt un pic mai copilăreşti dar sunt ok), vă recomand următoarele:»

Dacă vreţi un pic de acţiune sau vă plac filmele un pic ciudate, vă recomand:»

Dacă vreţi filme din cauza cărora să nu dormiţi, iată câteva:»

Dacă vă plac filmele cu super-eroi, vizionaţi:»

Iar dacă vă plac filmele de desene animate, recomand:»

Cam atât, deocamdată. Mai fac actualizare cand imi mai aduc aminte de ceva. Am numărat 156 de filme în listă, nu-i rău, huh?
Vizionare plăcută!!!
LE: aştept sugestii de filme pe care le-aţi văzut şi vi s-au părut interesante. A, am pus titlurile filmelor în engleză pentru că aşa le am şi nu mă pot avânta în traducerea lor, astea sunt titlurile lor originale.

· What happens in Vegas
· Waiting
· Zero effect (1998)
· Meet Dave
· Wild Child
· Jack and Jill vs. the world
· Prom night
· Old school
· On the line
· She’s all that
· Adam and Eve
· 100 girls
· After sex
· The suburbans
· Step au 2 the streets
· Bring it on – care are patru ‘episoade’
· Fired up (acestea trei din urma sunt despre competitii de dans, respectiv de majorete/ ‘majoreti’)
· CJ7
· Meet the parents
· Meet the Fockers
· Night at the museum 1 si 2
· Envy (in ultimele 4 filme Ben Stiller e actorul principal)
· Top Gun (desigur)
· Noel (film din 2004 cu Susan Sarandon in rolul principal)
· Muzica inimii
· The pursuit of happyness
· Seven pounds (acestea doua il au in rol principal pe Will Smith si, personal, le consider tulburatoare)
· 27 dresses (2008)
· Sydney White
· Legally blonde 1 si 2
· Slumdog millionaire
· Who’s your daddy
· My mom’s new boyfriend
· Nim’s island
· After school special
· College road trip
· College unrated
· Dorm daze 1 si 2
· Sorority Boys
· Dodgeball
· Never back down (2008)
· It’s a girl boy thing
· Into the blue (2005)
· Wuthering Heights (adica ‘La rascruce de vanturi’, personal, prefer cartea)
· Papillon (1973, daca nu ma insel, si, din nou, prefer cartea)
· Dirty Woman
· Rainman
· Jerry Maguire
· Sex drive
· The house bunny
· Mamma mia (trebuie sa recunosc ca acest film face mai degraba parte din categoria de filme ‘imposibil de ridicol’ dar am ras cu pofta asa ca il las aici)
· Marley & me
· 17 again
· 18 year old virgin
· 21 (2008)
· Superbad
· The duchess
· American wedding
· Boat trip
· Detroit rock city
· Bachelor Party – Vegas(2006)
· Duplex
· Anchorman
· Eurotrip
· Joy ride (2001)
· The soloist (2009)
· The other Boleyn Girl (2008)
· Role models
· School for scoundrels
· The rules of attractionPowered by Hackadelic Sliding Notes 1.6.4
· Vantage Point
· Déjà vu
· Jumper
· Push
· Knowing
· Seria Fast and furious
· Babylon A D
· Fast Tracks – No limits
· Time line (2003)
· Tortured
· Restraint
· August
· Closer
· Watchmen
· Living hell (organizm)
· Role models
· Duplicity (2009)
· Body of lies (2008)
· The day the earth stood still (2008)
· The art of war – betrayal (2008)
· The bank job (2008)
· The incredible Hulk (2008)
· 12 rounds (film din 2009, in flimul asta joaca John Cena, e?)
· 10.000 B.C. (2008)
· Bangkok Dangerous (2008, cu Nicolas Cage)
· Thick as thieves
· Seria Taxi (de la 1 la 4)
· Obsessed (2009)
· Pathology (2008)
· Friday the 13th
· Impact point
· Eight below
· Absolute zero
· Wanted
· Men in black (1 si 2)
· Twilight (1 si 2)
· Codul lui DaVinci (prefer cartea)
· The shepherd – border patrol (2008 – Van Dame în rolul principal)
· The island
· IP ManPowered by Hackadelic Sliding Notes 1.6.4
· Cube (cube zero, the cube 2 – hypercube, toate dupa acelasi principiu, dacă îl vezi pe primul le ştii şi pe celelalte)
· Mirrors
· 1408 (NU URMARITI FILMUL ASTA SEARA SI NU SINGURI)
· Pitch black
· The ruins
· ArahnofobiaPowered by Hackadelic Sliding Notes 1.6.4
· Mystery Man
· Race to Witch Mountain
· Rambo
· Eagle Eye
· Hellboy – the golden army
· Iron man
· The dark knight
· The forbidden kingdom (2008)
· Neverending story
· Journey to the center of the earth
· Seria Batman
· Seria James BondPowered by Hackadelic Sliding Notes 1.6.4
· Toate flimele de Disney (Frumoasa şi bestia, 101 dalmaţieni, Albă-ca-zapada, Pisicile aristocrate, Doamna şi vagabondul, etc.)
· 102 dalmaţieni
· Finding Nemo
· Bee Movie
· Fly me to the moon
· Antz (Furnicuţe, în româneşte)
· Seria Shrek (1, 2 şi 3)
· Wall-E
· Open season (1 şi 2)
· Happy FeetPowered by Hackadelic Sliding Notes 1.6.4

Podul

Diverse 16:57, 29 noiembrie 2009

Podul

Spală-te pe mâini!

Zâmbeşte 17:11, 28 noiembrie 2009

Încă de mici copii am învăţat să ne spălăm pe mâini, mai ales înainte de masă. Dar ce ne facem dacă nu avem apă?
Spală-te pe mâini!
Gata, eşti curat, poţi merge la masă ;)

Kilt

Zâmbeşte 08:00, 20 noiembrie 2009

Un scoţian îmbracat într-un kilt hoinărea pe un drum de ţară după ce dăduse gata o mare cantitate de whisky într-un bar local. Se simţea foarte somnoros, aşa că a hotărât să tragă un pui de somn langă un copac.
Pe când dormea, două turiste i-au auzit sforăitul răsunător. Când l-au găsit, una dintre ele spuse:
– M-am întrebat mereu ce poartă un scoţian pe sub kilt. Aşa că femeia s-a îndreptat cu îndrazneală către el, i-a ridicat kiltul şi a observat ca într-adevăr nu purta nimic pe dedesubt. Prietena ei îi spuse:
– Iată că misterul a fost rezolvat! Să-i mulţumim pentru această revelaţie!
Şi-a dat jos panglica ei albastră frumoasă din par şi a legat-o cu grijă de podoaba scoţianului. După o vreme, pe scoţian îl trezi chemarea naturii. Îşi ridică kiltul şi nu mică îi fu mirarea la văzul panglicii albastre legate cu dibăcie. Se tot minuna vreme de un minut, după care spuse:
– Nu ştiu pe unde ai umblat băiete, dar e bine de ştiut că ai luat premiul întâi!

Pe budă

Zâmbeşte 09:33, 10 noiembrie 2009

Ai fost vreodată…

Îţi trebuie Flash ca să vezi acest video.


atât de fericit că te caci?

Camera ascunsă – episodul 10

Zâmbeşte 16:00, 23 octombrie 2009

Camera ascunsă – episodul 10

Trebuie să ai încredere

Diverse 11:48, 22 octombrie 2009

Trebuie să ai încredere

Hai să dansăm

Zâmbeşte 11:49, 21 octombrie 2009

Hai să dansăm ca Michael Jackson, vedem noi ce iese.

Asta n-a ieșit bine deloc pentru dansator, pentru ceilalți, în schimb…



blank
Bloguri dofollow